Spitalul din România unde niciun medic nu s-a vaccinat împotriva COVID-19

Spitalul din România unde niciun medic nu s-a vaccinat împotriva COVID-19
Sursă FOTO: Shutterstock
Publicat: 08/01/2021, 12:43

Ultima raportare a Institutului Național de Statistică arată faptul că în România, până pe 7 ianuarie, au fost vaccinate 76.400 de persoane, reprezentând personal medical. Însă într-un spital din Galați niciun medic nu a fost vaccinat până în prezent.

La Maternitatea din Galați lucrează peste 180 de cadre medicale, însă din acestea doar 24 au fost de acord să se vaccinare. Totuși, din cauza numărului mic de persoane și pentru ca vaccinul să nu fie irosit, unitatea medicală a decis amânarea vaccinării.

Spitalul unde niciun cadru medical nu s-a vaccinat împotriva COVID-19

„Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 7 ianuarie a.c., ora 17.00, este următoarea:

1. Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore, prima administrare) – 17.846

2. Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare) –  76.400.

3. Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 62 reacții comune și minore, dintre care:

– 27reacții de tip local;

– 35 reacții generale.

4. Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 264 reacții comune și minore, dintre care:

– 119 reacții locale cu durere la locul injectării;

– 145 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie);

*Menționăm că alte 5 reacții sunt în curs de investigare. Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare”, se arată pe site-ul vaccinare-covid.ro.

De asemenea, ultima raportare transmisă joi, 7 ianuarie, de Grupul de Comunicare Strategică arată că au fost raportate alte 4.951 de noi cazuri de COVID-19. Pe teritoriul României, au fost confirmate 658.958 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 591.596 de pacienți au fost declarați vindecați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an...
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×